consiliere-STAGIAR

1. Știai că…

În cadrul proiectului STAGIAR 2020 – Stagii de practică transdisciplinare dedicate elevilor – POCU/633/6/14/132828 elevii din grupul țintă beneficiază de servicii profesionale de consiliere și orientare în carieră?

Dacă nu ai aflat încă despre acest aspect, sau vrei să înțelegi mai bine cu ce îți poate fi de folos consilierea și orientarea în carieră îți voi povesti pe scurt despre ce este vorba și te asigur că vei dori să participi la toate sesiunile dedicate acestui proces.

2. Ce este consilierea și orientarea în carieră?

Consilierea și orientarea în carieră reprezintă procesul de cunoaștere și dezvoltarea a abilităților și cunoștințelor unei persoane în scopul conturării unei cariere de succes în domeniul profesional care i se potrivește cel mai bine.

Pentru că te-ai întrebat cu siguranță de multe ori oare pe ce drum vei porni după terminarea liceului, sau poate ai o idee dar nu știi sigur cât de bună este, ei bine aceste sesiuni din cadrul programului de consiliere și orientare profesională te vor ajuta să te descoperi mai bine și să pornești sigur în drumul profesional potrivit pentru tine.

3. Cum se desfășoară consilierea și orientarea în carieră în cadrul proiectului?

Serviciile de consiliere și orientare în carieră oferite în cadrul proiectului au o structură specifică, urmând niște etape clare care te vor ajuta să te cunoști mai bine, pas cu pas.
Vei participa astfel la o serie de 7 sesiuni de consiliere, care te vor ajuta să îți conturezi G.P.S.-ul (Generarea Propriului Succes) ÎN CARIERĂ.

4. Prietenii tăi pe durata procesului de consiliere și orientare profesională

În drumul tău pe care îl vei seta pe G.P.S.-ul ÎN CARIERĂ nu vei fi singur. Ne-am asigurat că vei avea alături 3 prieteni care să te informeze, îndrume și sprijine la fiecare pas.
Vei avea la dispoziție o echipă de profesioniști care îți va fi alături:

Un coordonator consiliere și orientare profesională – care se va asigura că vei avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a desfășura activitatea de consiliere la cele mai înalte standarde și va superviza întreaga activitate a ta și a echipei de consiliere

Un responsabil consiliere și orientare profesională – care va fi consilierul tău pe durata celor 7 sesiuni, îți va aplica chestionare care să te ajute să îți cunoști mai bine vocația și să pleci pe drumul profesional pregătit și entuziast

Un asistent consiliere – care va sprijini echipa de consiliere în desfășurarea activităților, te va informa atunci când vei trece la următoarea etapă a parcursului tău în programul de consiliere și orientare în carieră și îți va răspunde cu interes de fiecare dată când vei avea întrebări

Acum că ai aflat că nu ești singur când pornești la drum, îți povestesc mai departe cum se va derula drumul tău spre o carieră de succes.

5. Prezentarea sesiunilor de consiliere și orientare profesională

Sesiunea 1 – IDENTIFICAREA LOCAȚIEI DE START

În cadrul primei sesiuni îți vei seta locația de start a G.P.S.-ului în carieră, sau altfel spus, vei afla unde te afli în momentul actual.
Cum vei afla care este locația ta de start? – cu ajutorul consilierului tău în carieră, sau așa cum este numit în proiect – Responsabil consiliere și orientare profesională care va fi alături de tine pe toată durata celor 7 sesiuni de consiliere.
Prima sesiune îți va răspunde la toate întrebările pe care le ai legate de:

  • Carieră

  • Profesie

  • Meserie

  • Funcție

  • Ocupație

Tot în cadrul primei sesiuni îți vei stabili și primele obiective pe termen mediu și lung în legătură cu cariera ta.

Sesiunile 2 și 3 – IDENTIFICAREA PROPRIEI LOCAȚII (AUTOCUNOAȘTEREA)

După ce ți-ai setat obiectivele pe care vrei să le parcurgi în legătură cu cariera ta, urmează să-ți setezi următoarea locație pe G.P.S-ul profesional și anume AUTOCUNOAȘTEREA.

Vei avea la dispoziție două sesiuni dedicate autocunoașterii pe plan profesional în cadrul cărora vei trece prin 4 chestionare care te vor ajuta să identifici care sunt cele mai potrivite profesii pentru tine în funcție de vocația ta și aptitudinile tale. Vei rămâne surprins să afli că poate o profesie la care nici nu te-ai gândit până acum este potrivită pentru tine.

Sesiunile 4 și 5 – EXPLORAREA OFERTEI EDUCAȚIONALE ȘI PROFESIONALE

sesiunile4-5-explorarea-ofertei-educationale-profesionale

Sesiunile 4 și 5 din cadrul programului de consiliere se axează pe traseul profesional propriu, ajutându-te să înțelegi mai bine cum arată și ce presupune lumea din piața muncii și să înțelegi unde te poziționezi în funcție de particularitățile personale. Vei parcurge două teste în aceste două sesiuni:

Sesiunile 6 și 7 – PROMOVAREA PERSONALĂ ÎN CARIERĂ

După ce ai reușit să afli care este domeniul potrivit pentru tine poți seta următoarea locație pe G.P.S.-ul în carieră care te ducă către explorarea promovării personale pe plan profesional.

Cum poți să te promovezi în carieră? Vei începe prin elaborarea unui CV profesional, a unei scrisori de intenție și a unei scrisori de recomandare, toate acestea sub îndrumarea atentă a consilierului tău profesional.

Acum, cu dosarul completat, poți pleca mai departe către Sesiunea 7 unde vei face cunoștință cu Planul propriu de carieră. Tot aici vei participa și în cadrul unui interviu simulat pentru a te obișnui și a te pregăti să faci față interviului cu un angajator.

După ce ai parcurs toate aceste sesiuni poți spune că ești complet pregătit pentru alegerea corectă a traseului tău profesional.

6. Beneficiile participării în cadrul programului de consiliere și orientare profesională

7. Ce competențe vei deprinde în urma participării în cadrul sesiunilor de consiliere și orientare profesională?

Competențe practice
Competențe de învățare
Competențe metodologice
Competențe sociale
Competențe centrate pe valori

8. Concluzii

Întregul program de consiliere și orientare profesională va fi prietenul tău în conturarea traseului tău profesional. Vei avea parte de specialiști în domeniu care îți vor fi alături, vei descoperi noțiuni noi, te vei cunoaște mult mai bine și vei păși mult mai ușor în lumea profesională, cu încredere în forțele proprii și conștient de bagajul de cunoștințe și aptitudini pe care îl deții.
Dacă te-am convins, te așteptăm să te înscrii în cadrul programului!
Dacă nu am reușit să te convingem încă, contactează-ne pentru mai multe detalii și vom deveni cei mai buni prieteni!

9. Date de contact